Antena

Yoga poate ameliora durerile de spate. Cercetătorii au analizat această activitate fizică

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 13 noiembrie 2024, 12:50

Yoga poate ameliora durerile de spate. Oamenii de știință au evaluat participanții unui program virtual de yoga care s-a desfășurat pe o durată de 12 săptămâni pentru a descoperi ce efecte poate avea această activitate fizică în organism.

Reclamă

Cercetarea publicată în JAMA Network a evaluat 140 de persoane cu simptome moderate de durere de cel puțin trei luni. Majoritatea a fost formată din femei albe cu studii universitare, cu vârste cuprinse între 38 și 59 de ani. La sfârșt, acestea au raportat ameliorări ale durerii, îmbunătățiri ale calității somnului și reducerea frecvenței folosirii medicamentelor pentru a gestiona aceste simptome.

Yoga poate ameliora durerile de spate

Vârsta medie a participanților a fost de 48 de ani, conform The Washington Post. 80% erau femei, iar 73,5% aveau studii universitare. Aceștia au fost împărțiti într-un grup de practică „yoga acum” și un grup de practică „yoga mai târziu”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Grupul „yoga acum” a participat la un curs de 60 de minute transmis în direct în fiecare săptămână. Membrii săi au fost încurajați să exerseze cel puțin 30 de minute pe zi.

Aproximativ 36,6% dintre participanți au urmat cursurile cel puțin 50% din timpul alocat. Durata medie de zile de practică pe lângă orele de curs a fost de la trei până la șase. Timpul mediu petrecut pentru exersare în acele zile a fost de aproximativ 28,1 minute.

Reclamă

Scara de evaluare a simptomelor a fost de la 1 la 11. În prima parte a studiului, participanții și-au raportat nivelul de durere de spate cu o notă medie de aproximativ 6. După șase săptămâni, nivelul de durere raportat de studenții la yoga a scăzut la 4, iar după șase luni, a ajuns la 3, potrivit NPR. După 24 de săptămâni, aceștia au raportat o reducere medie a intensității durerii de 2,3.

Folosirea medicamentelor pentru durere a fost supravegheată pe parcursul studiului. În grupul „yoga acum” au fost cu 34% mai puține persoane care au utilizat medicamente pentru durere la sfârșitul celor 12 săptămâni de yoga, spre deosebire de participanții din grupul „yoga mai târziu”.

Yoga ar putea fi folosită ca metodă de tratament

Rezultatele studiului publicat în JAMA Network arată că un curs virtual de terapie de yoga pe durata a 12 săptămâni destinat atenuării durerilor cronice de spate poate fi sigur, realizabil și eficient. Datele lucrării sugerează că practicarea exercițiilor de yoga poate fi utilă. Aceasta poate oferi efecte similare cu cele ale medicamentelor sau ale exercițiilor incluse în kinetoterapie.

Reclamă

Durerea de spate se întâlnește foarte frecvent și a afectat peste 619 milioane de oameni din întreaga lume în 2020. În același timp, este considerată principala cauză a anilor trăiți cu dizabilități, potrivit unui alt studiu din 2021 publicat în Lancet Rheumatology.

„Un medicament antiinflamator poate aborda această componentă fizică, dar poate că yoga poate afecta partea emoțională, partea socială și chiar acea zonă din jurul sensului și scopului.” a declarat Robert Saper, președintele departamentului de sănătate și medicină preventivă de la Clinica Cleveland și autorul principal al studiului.

De asemenea, exercițiile de yoga pot asigura mai multe beneficii sănătății organismului, cum ar fi: diminuarea riscului de boli cardiace, îmbunătățirea respirației și sprijinirea sănătății emoționale. Activitățile sale se pot adapta în funcție de nivelul de pregătire fizică al participanților și vârsta.

Te-ar mai putea interesa și
Exercițiile fizice încetinesc evoluția bolii Alzheimer, dar cu unele limite
Exercițiile fizice încetinesc evoluția bolii Alzheimer, dar cu unele limite
Exercițiile fizice încetinesc evoluția bolii Alzheimer, dar cu unele limite
Excesul de carne roșie poate crește riscul de cancer colorectal. Oamenii de știință au evaluat rolul alimentației în dezvoltarea acestei afecțiuni
Excesul de carne roșie poate crește riscul de cancer colorectal. Oamenii de știință au evaluat rolul alimentației în dezvoltarea acestei afecțiuni
Excesul de carne roșie poate crește riscul de cancer colorectal. Oamenii de știință au evaluat rolul alimentației în dezvoltarea acestei afecțiuni
Consumul de unt în cantități mari poate crește riscul de moarte prematură cu 17%. Un studiu a descoperit că înlocuirea sa cu uleiuri vegetale poate avea efecte de protecție
Consumul de unt în cantități mari poate crește riscul de moarte prematură cu 17%. Un studiu a descoperit că înlocuirea sa cu uleiuri vegetale poate avea efecte de protecție
Consumul de unt în cantități mari poate crește riscul de moarte prematură cu 17%. Un studiu a descoperit că înlocuirea sa cu uleiuri vegetale poate avea efecte de protecție
Reclamă
PARTENERI
Chec umed cu afine și caise
Rețete Fel De Fel
Chec umed cu afine și caise
Dacă vrei să prepari o rețetă de desert fraged, ușor umed, parfumat și perfect pentru vară, avem pentru tine rețeta de chec umed cu afine și caise. Combinația dintre afinele acrișoare și caisele dulci creează un contrast delicios. Iar textura moale a checului pune perfect în valoare fructele. Acest chec este simplu, dar surprinzător de rafinat, în care fructele proaspete sunt vedetele. La prima vedere, atrage prin contrastul plăcut dintre aluatul auriu, copt uniform, și petele de culoare intensă ale afinelor și caiselor. Fructele sunt distribuite în aluat într-un mod natural, iar pe suprafață se caramelizează ușor, oferind un aspect rustic și apetisant. Mai găsești pe blog și o rețetă de o rețetă de prăjitură, cu afine și caise, acoperită cu crumble. Este o prăjitură delicioasă, dar și aspectuoasă cu așa contrast de texturi și culori. Și tot din categoria deserturilor cu fructe combinate, mai poți încerca de pe blog rețeta de pandișpan cu vișine și caise. O astfel de combinație de fructe într-un blat de pandișpan pufos, cucerește negreșit pe oricine o degustă. Descrierea rețetei de chec umed cu afine și caise Textura acestui chec este moale, delicată și ușor umedă, fără a fi grea. Acest echilibru vine din folosirea iaurtului (sau a smântânii), care aduce suplețe și un gust fin, aproape cremos. În timpul coacerii, afinele eliberează un suc violet. Acesta pătrunde ușor în jurul lor, creând mici buzunare dulci-acrișoare în interiorul feliilor. În contrast, caisele coapte devin moi, suculente și parcă se topesc în aluat. Ele aduc o dulceață discretă, caldă, cu note ușor florale. Gustul este echilibrat: suficient de dulce încât să fie un desert reconfortant, dar și destul de subtil încât să poată fi servit și la micul dejun sau ca gustare. Vanilia completează perfect parfumul caiselor coapte. Checul servește simplu, alături de un iaurt rece sau o lingură de frișcă bătută. Merge bine și cu o cupă din înghețata preferată. Este genul de prăjitură care nu cere nimic, dar se potrivește cu totul. Are acel aer de vară tihnită, de weekend liniștit la țară sau de picnic în livadă, când fructele sunt în plin sezon și totul pare mai gustos și mai autentic. Descoperă mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas dacă dorești să prepari și tu așa delicios chec umed cu afine și caise.
icon